Consider că reziliența moștenită este o putere aparentă, dar se dovedește a fi fragilă în timp. Pentru mulți oameni, reziliența a fost învățată ca un mecanism de supraviețuire. Ne-am obișnuit să credem că „a fi puternic” înseamnă să nu plângi, să nu cedezi, să mergi mai departe indiferent de cost. Acest tip de reziliență moștenită funcționează pe termen scurt, dar pe termen lung devine o formă de autosabotaj emoțional. Este genul de reziliență care exclude vulnerabilitatea, care reprimă emoțiile și prioritizează raționalul cu orice preț. Oamenii care trăiesc în acest spațiu ajung adesea să funcționeze eficient, dar să nu simtă plenitudine, sens sau liniște interioară.
Cum ne dăm seama că avem o reziliență moștenită? Un semn că funcționăm pe o reziliență moștenită este apariția epuizării emoționale. Când ne simțim goi, lipsiți de motivație, când facem lucruri bune, dar nu ne mai bucură rezultatul, este timpul să ne întrebăm: De unde vine această rezistență? Este a mea sau este preluată?
Adesea, în spatele acestei supraviețuiri, stau convingeri limitative despre valoare personală și iubire condiționată. Dacă în copilărie iubirea era oferită doar în schimbul comportamentului „corect”, adultul de astăzi interiorizează mesajul că nu merită decât dacă muncește, reușește sau satisface așteptările celorlalți. Așa că, ideal ar fi să începem procesul de transformare de la exterior spre interior. Transformarea începe în momentul în care ne permitem să simțim și să ne punem întrebări incomode. Să acceptăm că durerea face parte din procesul vindecării. Cei care trec prin acest proces conștient aleg să se înconjoare de oameni care le reflectă cu sinceritate realitatea, nu iluziile. Încep să ceară feedback sincer, nu validare.
Această etapă presupune muncă internă, auto-observare, reflecție și reconectare cu propriile nevoi. În coaching, încurajez clientul să lucrăm atât pe plan rațional („de ce simt asta?”), cât și pe plan emoțional („ce simt cu adevărat?”). Este un proces de auto-descoperire, nu de auto-convingere.
Încrederea în sine joacă un rol fundamental în construirea rezilienței autentice. Reziliența construită se bazează pe încrederea în sine, nu pe perfecțiune, ci pe asumare, dar nici pe control, ci mai degrabă pe conștientizare. Această încredere nu apare brusc, ci se dezvoltă pas cu pas, în urma rezultatelor obținute prin muncă interioară și acțiuni exterioare aliniate cu valorile personale. Din perspectiva mea, încrederea în sine înseamnă a te iubi și a te respecta, a face alegeri dintr-un spațiu de autonomie și a accepta că uneori e nevoie să spui „nu” pentru a spune „da” sinelui tău autentic. Aceasta este resursa care alimentează reziliența sănătoasă și care permite echilibrul între a acționa și a simți.
Pentru cei care încă trăiesc pe pilot automat, funcționează, dar nu simt, primul pas este recunoașterea. Emoțiile nu pot fi evitate la nesfârșit, iar suferința vine să ne arate unde ne-am abandonat. În același timp, tot ea poate fi transformatoare dacă este privită cu sinceritate și curaj, astfel că ar fi bine dacă am trece din postura de victimă la autorul vieții noastre.
În coaching, ofer spațiul necesar pentru a analiza tiparele moștenite, a aduce în conștient convingerile limitative și a construi un nou sistem de raportare la sine și la lume. Alegerea reconstruirii nu este ușoară, deoarece presupune durere, disciplină și o dorință sinceră de a evolua.
Totuși, rezultatul este eliberator: reconectarea cu puterea personală, redescoperirea creativității și revenirea la un sine autentic. Reziliența construită nu doar că ne protejează, ci ne transformă profund și în acest proces, ne reîndrăgostim de cine suntem cu adevărat.
Ada Răducanu 2025. Toate drepturile rezervate. Distribuirea articolelor prin link (ex. WhatsApp, Facebook) este permisă și încurajată, atâta timp cât direcționează către blogul original. Este strict interzisă reproducerea, copierea sau însușirea conținutului ca fiind propriu, fără acordul scris prealabil al autorului, conform Legii drepturilor de autor nr. 8/1996 și a Convenției de la Berna.
