Astăzi, scriu despre un subiect profund, sensibil, care are multe straturi și despre care femeile nu vorbesc ușor.
Pierderea identității după maternitate.
Astăzi, scriu din postura de mamă, dar și din postura de coach.
Ca femei, suntem purtătoare a continuității umane. Avem capacitatea biologică de a procrea. Este un dar divin. Copilul este izvor de iubire pură. De fapt, nu cred că există cuvintele potrivite pentru nicio mamă ca să poată defini ce înseamnă copilul pentru ea. Este un sentiment supranatural.
Adevărul dificil despre care se vorbește rar este următorul:
poți să îți iubești copilul enorm… și, în același timp, să nu te mai recunoști pe tine.
Adevărul care urlă înăuntrul mamelor este acesta: îmi iubesc copilul mai presus de orice, dar nu mai pot, nu mai știu să fiu. Sunt doar pentru copil, nu și pentru mine.
Nimeni nu te învață cum este să fii mamă. Indiferent ce model ai avut sau ai văzut, adevărul este că înveți odată cu copilul.
Văd din ce în ce mai multe podcasturi despre parenting, dar nu și despre mame. Noi, mamele suntem învățate cum să gestionăm anumite situații cu copii. Perspectiva mea este că, înainte de toate, ar fi bine să ajutăm mamele să învețe să își gestioneze emoțiile lor. Acele emoții care vin ca tunetele și fulgerele și nu le lovesc doar sufletul, ci întreg trupul.
Mama, când vine vorba de copilul ei, este frunză în bătaia vântului și sceptrul vieții lui în același timp. E mult…e greu…dar e mama..
Din iubire vrem să facem totul bine. Să nu greșim, să fim prezente, să fim răbdătoare, să fim „mame bune”. Fără să ne dăm seama, începem să ne comparăm. Cu alte mame, cu idealuri, cu standarde care nu sunt ale noastre. Atunci apare presiunea, pentru că nu mai e vorba doar despre copil – e despre cum ar trebui să fim noi.
Din acel moment… iubirea începe să doară. Nu mai este doar iubire – devine responsabilitate, vinovăție, perfecțiune. Încet, începi să te epuizezi.
Aceste sentimente apar nu pentru că nu îți iubești copilul suficient, ci pentru că încerci să iubești „corect”. Uiți ceva esențial însă: copilul tău nu are nevoie de perfecțiune. Are nevoie de tine.
Suntem certate că nu ne-am asumat că un copil este o responsabilitate. O, ba da. Știam în ce ne băgăm la nivel fizic, financiar, biologic. Însă, sunt foarte puțini oameni, spre deloc, care nu îți vorbesc despre responsabilitatea psihologică. Despre trăiri, emoții, nopți nedormite, lipsa grijii de sine. Toate astea, duc încet la pierderea identității. Este un carusel din care simți că nu mai ieși. Cu alte cuvinte, ni se prezintă jumătate din realitate.
Cu toate astea, nu ar trebui să te șteargă pe tine. A fi mamă, nu înseamnă să te pierzi.
Înseamnă să înveți să fii… și pentru altcineva, fără să încetezi să fii pentru tine.
În momentul în care dai naștere, stai față în față cu necunoscutul, iar sentimentul de responsabilitate se activează instantaneu. Apar frici… multe, iar ele sunt declanșatorul sentimentelor de vinovăție, pierdere de sine și așa apare epuizarea. Nu ești singura care simte asta.
Te simți vinovată că poate nu știi ce să îi faci copilului sau crezi că ce faci nu e corect. Te simți vinovată că poate ești nevoită să te întorci la job și nu mai poți sta cu copilul… și iubirea ta ți se pare prea mică… ești epuizată de rolurile pe care e nevoie să le ai: mamă, soție, femeie… iar tu te pierzi pe tine.
Și, fără să îți dai seama, începi să exiști mai mult pentru ceilalți decât pentru tine.
De ce? Te pui pe ultimul loc.
Te înțeleg perfect. Am fost acolo. Întrebarea care mă seca de fiecare dată era: sunt o mamă bună pentru copilul meu?
Dar mai există o întrebare pe care multe femei nu și-o pun:
ce a rămas din mine, dincolo de rolul de mamă?
Nu trebuie să te simți vinovată că nu poți să faci un anumit lucru, că poate nu ai răbdarea necesară, că poate nu ai resursele necesare… poate nu ai răspunsurile necesare. E OK. Elimină presiunea de pe umerii tăi.
Poate cel mai important lucru este să nu ignori ce simți. Pierderea de sine nu dispare dacă o acoperi cu iubire.
Copilul tău nu te judecă, doar te iubește. Copilul tău nu vrea perfecțiune, vrea iubire. Când copilul va crește, nu își va aminti câte jucării a avut sau câte haine… ci momentele petrecute împreună.
Iubirea pe care i-ai dăruit-o și a simțit-o de mic o să îl însoțească mereu.
Tu, mămico, ești pentru copilul tău izvor de iubire, de bunătate și frumusețe.
Sunt aici să îți transmit că știu fiecare stare prin care treci… știu cât de dureros este. Te înțeleg perfect și ai dreptul să simți asta. Nu te învinovăți. Nu o face, chiar dacă nu te mai regăsești.
Identitatea nu dispare… dar se pierde uneori în roluri.
Și are nevoie de timp, de spațiu și de curaj ca să fie regăsită.
Ești același om, dar cu mai multă valoare. Odată cu venirea pe lume a copilului tău, ai cunoscut sentimentul iubirii absolute… căci copiii doar așa știu să iubească – sincer și curat.
Așadar, dragă mămică, pentru copilul tău ești universul întreg.
Crede-mă, vei reuși dacă îți aduci aminte că tu ești responsabilă pentru viața ta. Copilul nu îți închide viața, doar îți schimbă ritmul!
Cât despre tine… te vei regăsi. Greu sau ușor, dar o vei face.
Pentru că un copil nu este doar iubire… este și putere.
Ada Răducanu 2025. Toate drepturile rezervate. Distribuirea articolelor prin link (ex. WhatsApp, Facebook) este permisă și încurajată, atâta timp cât direcționează către blogul original. Este strict interzisă reproducerea, copierea sau însușirea conținutului ca fiind propriu, fără acordul scris prealabil al autorului, conform Legii drepturilor de autor nr. 8/1996 și a Convenției de la Berna.
