În copilărie, ni se spune că suntem „buni” sau „răi” în funcție de cum ne purtăm și de ce vor ceilalți de la noi. Dacă am fost criticați când am greșit sau nu am fost susținuți când am încercat ceva nou, creierul nostru a învățat că dacă greșim, o să fim respinși, o să ne fie rușine sau o să pățim ceva rău.
Așadar, astăzi vreau să vorbim despre IDENTITATE și cum ne influențează ea cursul vieții mai mult decât credem.
Din perspectiva mea, identitatea nu este ceva cu care ne naștem, ci ceva construit în timp…o oglindă formată din:
1. Ce ni s-a spus că suntem („ești copil bun doar dacă…”, „nu ești ca fratele tău…”)
2. Ce am văzut că se validează în jurul nostru
3. Și mai ales, ce am înțeles noi că trebuie să fim pentru a primi iubire și acceptare
Astfel, de multe ori, identitatea este condiționată, nu autentică. Cu alte cuvinte, în loc să ne întrebăm „cine vreau să fiu?”, începem să trăim cu întrebarea inconștientă „cine cred eu că am voie să fiu?”
Chiar și după ce am devenit adulți, educați, conștienți, cu resurse, dacă în interiorul nostru trăiește un „EU” care se crede „nu sunt suficient”, vom respinge sau sabota tot ce ne scoate din zona cunoscutului.
În acel moment, frica nu mai e doar despre eșec sau ridicol. E despre durerea de a ieși din tiparul identității construite… de cine ai fost învățat că „trebuie” să fii. Acolo se naște un conflict profund cu propria identitate.
Am să vă dau două exemple reale întâlnite în sesiunile mele de coaching cu clienții:
Coaching de viață – Sunt mamă, dar nu mai știu cine sunt ca femeie
Conflict: Rolul de mamă a devenit întreaga identitate. Sinele personal (visuri, pasiuni, sexualitate, expresivitate) e îngropat sub eticheta de „mamă bună”.
Efect: Vinovăție când simte nevoia de spațiu propriu. Se rupe legătura cu autenticitatea și apare senzația de pierdere de sine – ”nu mai știu cine sunt”
Coaching pentru carieră – O femeie crede că visul ei e să aibă o afacere – dar o parte din ea se simte vinovată că iese din rolul tradițional (mamă, susținere pentru ceilalți).
Cine ai voie să fii = tipar + permisiune
Când spui „cine ai voie să fii”, de fapt vorbești despre permisiuni inconștiente:
„Ai voie să greșești?”
„Ai voie să fii puternică?”
„Ai voie să fii mai mult decât ai văzut în familie?”
Vedem diferențe majore între generații. Copiii care au fost susținuți primesc aceste permisiuni mai ușor. Le-a fost cultivată încrederea nu doar în acțiuni, ci în cine sunt. Nu trebuie să demonstreze, doar să fie.
În schimb, cei crescuți în medii critice, rigide sau haotice, învață că valoarea lor e dată de performanță, nu de existență – ”trebuie să demonstrezi/să faci ca să primești/să ai”
Și atunci, frica de sine devine mai mult decât un obstacol: devine o amenințare la identitate. Un verdict, un adevăr absolut.
Comparația, credințele limitative și bagajul mintal întrețin frica de schimbare, de redefinire a sinelui, a ceea ce ești tu cu adevărat.
Odată apărut conflictul cu identitatea, mintea începe să inventeze bariere:
„De ce eu și nu altul?”
„Sunt alții mai buni, mai pregătiți, mai demni.”
„Dacă alții au eșuat, ce șanse am eu?”
Gândurile astea nu sunt raționale, ci proiecții ale unei identități rănite, despre care tocmai am vorbit. Ele sunt oglinda felului în care am fost condiționați să ne vedem în lume: inferiori, nepregătiți, constrânși.
Coaching-ul nu e despre a deveni altcineva.
Eu, în calitate de coach, caut adevărul, nu motivația de moment. Eu nu sunt aici ca să îi spun clientului ce vrea să audă, ci să îl susțin să își dea voie să simtă, să se accepte și să se reconecteze cu cine este cu adevărat. Scopul meu este să ajung la o eliberare reală – în care clientul înțelege că nu are nevoie de comparație pentru a-și construi încrederea.
În schimb, are nevoie de autenticitate, autoacceptare și iubire de sine.
Poate că în momentul în care acceptăm că fiecare om are un drum unic, iar succesul este subiectiv, comparația își pierde sensul. De fapt, am descoperit în sesiuni că unii oameni au nevoie de această rupere de la „ce fac ceilalți” pentru a învăța să-și aprecieze unicitatea și să se întoarcă la propriul ritm.
Coaching-ul nu e despre a deveni altcineva.
E despre a-ți reaminti cine ai fost înainte ca lumea să-ți spună cine „ar trebui” să fii.
Dacă simți că e timpul tău, sunt aici. Nu să-ți spun cine să fii, ci să mergem împreună spre cine ești deja, în ritmul tău — cu încredere, adevăr, blândețe și iubire.
Ada Răducanu 2025. Toate drepturile rezervate. Distribuirea articolelor prin link (ex. WhatsApp, Facebook) este permisă și încurajată, atâta timp cât direcționează către blogul original. Este strict interzisă reproducerea, copierea sau însușirea conținutului ca fiind propriu, fără acordul scris prealabil al autorului, conform Legii drepturilor de autor nr. 8/1996 și a Convenției de la Berna.
