Învață să îți asculți vocea interioară
Sunt momente în care corpul fizic e obosit…începem să somatizăm sau să ne descărcăm. Cu toate acestea, mintea încă te împinge și îți spunem că poți…că ai trecut prin mai greu. În spatele oboselii corpului fizic, la bază stă emoția. Emoționalul/sufletul nu mai poate…vrea să se oprească, să respire, să fie, să simtă.
Sunt două situații care pot apărea: fie epuizarea(STOP), fie lupta(HAI):
– Dacă ajungi la epuizare și alegi acel „STOP”, alegi emoționalul. Alegi să vezi ce simți, ce îți transmite corpul, unde e nevoie să lucrezi. Alegi claritatea de a vedea cum poți gestiona lucrurile pe mai departe. Câteodată este esențial să ne oprim și să recunoaștem că suntem fragili, epuizați, sensibili sau fără chef. E ok…e parte din noi.
– Dacă alegi lupta în ciuda semnalelor, atunci alegi să lupți împotriva ta. Finalul? Ajungi tot la epuizare, dar dacă alegi să lupți singur, va fi mult mai dureros.
Vocea minții vs. vocea sufletului
Mintea e logică, antrenată, presată de „trebuie”. Are listă, obiective, termene limită. E vocea care împinge, insistă, justifică.
Sufletul simte, dar nu se impune – îți transmite în liniște ce are nevoie. Nu îți atrage atenția cu insistență. Dacă îl neglijezi, dispare din prim-plan…dar lasă în urmă o oboseală pe care somnul nu o poate repara.
Burnout-ul / epuizarea? Uneori sunt exact rezultatul acestei rupturi între mintea care aleargă și sufletul care… cedează.
Există un moment în care ceva din tine nu te mai lasă să continui în același ritm. Și nu știi exact ce e. Poate e oboseala emoțională acumulată. Poate e acel emoțional reprimat care, după ani de „funcționare”, spune STOP.
Mereu am spus în articolele mele și cred cu tărie, că oricât de mult ne-am reprima emoțiile, oricât le-am ascunde în logică, control și eficiență… ele nu dispar. Mai devreme sau mai târziu refulează. Se exprimă prin burnout sau prin corp.
Ce faci atunci? Ideal ar fi să te oprești și să te întrebi blând:
– Ce se întâmplă cu mine?
– Care este nevoia mea reală acum?
– Ce îmi spune corpul meu?
Dar ce te faci atunci când emoționalul pune stăpânire pe tine într-un mod frumos?
Când nu mai e despre control, ci despre prezență?
Când grijile rămân acolo, dar devin doar provocări, nu urgențe vitale?
Când, pentru prima dată în mult timp, TU devii mai important decât orice „de făcut”?
Chiar și atunci e bine să ne întrebăm:
– Ce parte din mine vreau să forțez acum?
– Ce ar spune vocea mea interioară dacă aș asculta-o măcar azi?
Ascultarea vocii interioare, a sufletului, e ca formă de respect de sine și nu slăbiciune. E acel moment de adevăr în care spui: „Azi nu mai pot. Și e OK.”
De multe ori, te forțezi din obligație, dar în interior e un gol?
Atunci poate e momentul să nu mai alergi după performanță… ci să stai un pic cu prezența, cu tine.
Dragă omule, nu trebuie să fii mereu „pe fază”. Poți fi prezent cu tine, poți opri goana.
Vocea ta interioară? E acolo. Nu a dispărut. Are nevoie doar de liniște ca s-o poți auzi.
Ada Răducanu 2025. Toate drepturile rezervate. Distribuirea articolelor prin link (ex. WhatsApp, Facebook) este permisă și încurajată, atâta timp cât direcționează către blogul original. Este strict interzisă reproducerea, copierea sau însușirea conținutului ca fiind propriu, fără acordul scris prealabil al autorului, conform Legii drepturilor de autor nr. 8/1996 și a Convenției de la Berna.
