Sunt Ada. Sunt coach și lucrez cu femei.

Florile mele preferate sunt trandafirii. Știu. Sună previzibil, dar pentru mine, trandafirul nu e o floare romantică – este o lecție.

Trandafirul are rădăcini adânci. Nu le vezi când îl ții în mână. Vezi doar floarea.

Floarea însă există pentru că, undeva în pământ, rădăcina a stat în frig, în ploaie, în întuneric.
Acolo s-a hrănit, acolo a rezistat. Așa este și femeia. Ceea ce se vede – zâmbetul, blândețea, frumusețea – este doar rezultatul. Sub ele stau anii în care a ținut, a crescut, a învățat, a căzut și s-a ridicat. Rădăcinile ei sunt experiențele pe care nu le afișează, dar care o susțin.

Tulpina trandafirului e subțire. Pare fragilă și totuși, rezistă. Are spini, dar nu ca să rănească, ci ca să se protejeze. Spinii nu sunt agresivitate…sunt memorie.

Femeia are și ea spini – sunt lecții, sunt pierderi, sunt limite învățate greu. Dacă te apropii neatent, te înțepi în spinii trandafirului, dar asta nu face floarea mai puțin frumoasă.

Petalele sunt moi, catifelate, delicate. Acolo e căldura, acolo e feminitatea.

O femeie poate fi fragilă și puternică în același timp. Poate proteja și iubi în același gest.

Trandafirul nu își cere scuze că are spini…și nici femeia nu ar trebui să o facă.

Trandafirul nu este doar o floare frumoasă. Este echilibru între forță și delicatețe.

Are rădăcini adânci, tulpină cu spini și petale fragile…și toate coexistă.

Asta înseamnă feminitate pentru mine.
Nu fragilitate fără protecție. Nu putere fără blândețe, ci asumarea întregului.

Poate că adevărata frumusețe a unei femei nu este că nu înțeapă niciodată,
ci că știe când să își arate petalele și când să își păstreze spinii. Eu cred că feminitatea nu trebuie corectată, ci doar înțeleasă și așezată.

Femeia a fost, dintotdeauna, asociată cu iubirea, cu grija, cu puterea de a ține.

Undeva, pe drum însă, iubirea a început să se confunde cu sacrificiul.

Multe femei au învățat să fie puternice într-un fel care nu le aparține. Nu pentru că și-au dorit asta, ci pentru că așa au văzut, așa au fost crescute – așa au învățat că supraviețuiești.
Au devenit eficiente, rezistente, performante. Au dus, au făcut, au susținut.

Din păcate, fără să își dea seama, au început să creadă că valoarea lor stă în cât pot duce. Ani la rând, au confundat iubirea cu renunțarea la sine. Au crezut că a fi femeie înseamnă să pui mereu pe ceilalți înaintea ta…că sacrificiul este dovada supremă a iubirii.

Dar iubirea nu înseamnă să te pierzi pe tine.
Nu a fost despre a te anula pentru a face loc altora.