Astăzi vreau să discutăm despre adevăr și subiectivitate. O diferență majoră între cele două, iar confuzia pe care oamenii o fac între acestea, mă fac să mă gândesc la un singur lucru: PROFUNZIME.

În coaching, eu așa lucrez…cu adevărul real, fără menajamente. Este primul pas din procesul de redefinire a sinelui. Lucrăm pe adevăr real, care ulterior duce la transformare.

Obișnuim să privim evenimentele sau experiențele personale prin ochii subiectivității și atunci avem adevărul nostru. Este firesc să se întâmple asta. Însă, ce recomand eu, este să dai un pas în spate și să privești imaginea de ansamblu. Ce vezi diferit?

Dacă răspunsul este același – îmi este clar că fugi de profunzime și vrei să lucrezi la suprafață. Când lucrezi la suprafață, schimbi doar obiceiuri pentru progres și nu mentalități.

Din punctul meu de vedere, mentalitatea nu are nimic de a face cu principiile și valorile…o altă confuzie pe care o întâlnesc. Mentalitatea este atunci când schimbi totul din ”împotriva mea” în ”pentru mine”. Și nu, nu din postura de victimă, unde crezi că totul a fost împotriva ta, că tu meriți tot că ai suferit. Schimbi din postura omului dispus să-și dea un reset total. Să stea față în față cu greșelile lui, cu minciunile lui, cu măștile purtate atâta timp. Nu pentru a se judeca, căci așa a gândit și putut la momentul acela. Sta față în față cu partea sa mai puțin bună(cu toții o avem), ca să o accepte și să vadă  cum o poate transforma în favoarea sa pentru a evolua.

Din perspectiva mea, asta înseamnă evoluție. Să te uiți și la părțile tale mai puțin bune, să le conștientizezi, căci nu ești perfect – nimeni  nu e.

De ce este importantă mentalitatea? Pentru că schimbând-o, vezi aceleași evenimente și experiențe din alte unghiuri, iar asta îți aduce plus valoare în tot ceea ce faci.

În sesiunile mele de coaching, lovesc frontal oamenii printr-un simplu exercițiu, care de cele mai multe ori produce o stare nervoasă sau o emoție.

Exercițiu: Plecând de la premisa că nimeni nu este perfect și cu toții facem greșeli, hai să întoarcem oglinda spre tine. Ce ești dispus(ă) să accepți despre tine?

Am avut parte de doi clienți diferiți cu două situații diferite. Un prim client care a venit pentru coaching de carieră. Pe scurt, clientul voia să demonstreze la locul de muncă și totul i se părea că este împotriva lui. Rămăsese doar în perspectivă proprie. După ce am pus pe masă exercițiul, reacția a fost una nervoasă:

Client: Am venit să mă ajuți nu să îmi spui unde greșesc. Am venit pentru coaching de carieră, nu pentru coaching de viață.

Observați ceva la răspunsul lui? Aici este subiectivitate, este povestea lui spusă sieși.

Ada: Total de acord, însă dă-mi voie să îți împărtășesc câteva informații. Întotdeauna este despre om. Și în spatele job-ului, tot omul este. Atât timp cât nu ieși din tipare vechi, nu obții rezultate noi.
Cu alte cuvinte, prin răspunsul meu am vrut să scot în evidență adevărul simplu. Menții un tipar – stagnezi.

Clientul nu a mai vrut să continue sesiunile. A ales povestea lui pentru că fugea de profunzime… iar stilul meu nu susține fuga. În coaching, eu lucrez direct, asumat și pe adevăr. Îți respect obiectivul, dar te scutur când e nevoie. Pentru mine, adevărul e singura cale spre transformare.

Ce credeți? În ultimele șase luni, clientul a schimbat patru job-uri. Ne-am întâlnit de curând și mi-a spus: ”nu-mi găsesc locul și cred că ai avut dreptate, dar nu sunt pregătit”.

Acum, clientul a conștientizat adevărul, dar nu este pregătit să schimbe povestea.

E normal să se întâmple asta. Toate la timpul lor, dar tu decizi când e momentul.