Se spune că suntem veșnic copii… cu atât mai mult atunci când părinții noștri sunt în viață. Este firesc să ne alintăm, să ne întoarcem, măcar în suflet, la acea inocență.
Povestea mea, spusă simplu și cu inima deschisă, sună cam așa:
A fost odată ca niciodată o fetiță care a fost foarte dorită și iubită de părinții ei. Era o regină. Mama ei o alinta simplu: Regi.
Crescând, iubirea aceea regescă, care îi fusese oferită necondiționat, a început să capete forme neclare.
Fetița nu mai înțelegea. În sinea ei, știa că este lumină. Că atrage oameni, zâmbete, admirație. Era curajoasă, perseverentă, talentată și iubitoare. Și era iubită, era admirată.
Dar, la un moment dat, viața ei și a întregii sale familii s-a schimbat radical la 180 de grade. Din regina veselă și copilul plin de iubire, a rămas o fetiță goală în fața destinului.
Greutățile vieții au dezgolit-o complet, iar maturizarea a venit brusc.
Și totuși… știți ce i-a rămas?
Curajul. Perseverența. Iubirea.
După multe furtuni, viața s-a așezat pentru o vreme. A urmat o perioadă calmă, bună, frumoasă. Dar istoria s-a repetat.
Fetița – devenită femeie – s-a trezit din nou dezgolită în fața încercărilor vieții. De data aceasta, însă, din cele trei comori care îi rămăseseră altădată, una părea schimbată:
iubirea nu mai era aceeași.
A rămas doar curajul și perseverența.
Și totuși, chiar și așa, femeia a simțit că este în continuare iubită. Admirația nu a plecat. Lumina ei interioară încă strălucea. Știa acum că e nevoie doar să-și recapete puterea, ca să-și pună din nou coroana pe cap.
Pentru că ea este regină.
Transformarea doare, dar eliberează
Viața ei nu a fost un drum lin, ci unul care a izbit-o de cele mai aspre valuri. Iar ea, deși era deja puternică, nu știa asta.
A aflat doar când nevoia de schimbare s-a instalat mai întâi în subconștient… și apoi în conștient.
Procesul schimbării este dureros. Obositor. Dar și salvator.
Cel mai mare progres pleacă din suferință.
La fel și arta — fie că e scris, muzică, dans, pictură — vine din două surse: suferință sau împlinire.
Și, din orice direcție am privi, e natural să simțim nevoia de a ne redesena conturul.
Să ne întrebăm:
Cine vreau să devin?
În acest proces transformațional, femeia a intrat în etapa de redefinire a sinelui. Aici a înțeles că este singură. Că nu are susținerea așteptată din partea celor dragi.
Dar ajutorul… a venit din altă parte. Din exterior.
Durere? Da.
Dezamăgire? Da.
Lecții? Valoroase. Inevitabile. Vindecătoare.
Astăzi, femeia nu mai caută validarea din priviri. Știe cine este. Știe ce poartă în suflet. Nu mai așteaptă să-i fie oferită coroana.
Pentru că și-a amintit că o are deja.
Ea este regină. Și a fost mereu.
Regi… așa mă strigă mama mea și astăzi. Nu ca o mândrie, ci ca un legământ de iubire care nu s-a rupt niciodată, oricât de tare a bătut viața în ușă.
În povestea mea, acest cuvânt nu are legătură cu orgoliul sau superioritatea. Are legătură cu demnitatea unui copil iubit, cu valoarea mea profundă ca ființă, cu nevoia de validare sinceră și, mai presus de toate, cu reîntoarcerea la sine – la acea esență curată care a fost mereu acolo, chiar și când am uitat de ea.
Aceasta nu e doar povestea mea. Este și o invitație către oricine își caută curajul de a-și (re)pune coroana. Exact despre asta este coaching-ul de viață.
Ada Răducanu 2025. Toate drepturile rezervate. Distribuirea articolelor prin link (ex. WhatsApp, Facebook) este permisă și încurajată, atâta timp cât direcționează către blogul original. Este strict interzisă reproducerea, copierea sau însușirea conținutului ca fiind propriu, fără acordul scris prealabil al autorului, conform Legii drepturilor de autor nr. 8/1996 și a Convenției de la Berna.
