În această categorie de coaching, am scris foarte mult din perspectiva coach-ului Ada. Astăzi, vreau să scriu din prisma omului Ada, a ceea ce nu se vede în spatele cortinei pentru construirea fundației unei cariere sau a succesului dacă vreți.

Vreau să împărtășesc cu voi bucuria mea, dar totodată este și o lecție de perseverență și curaj, de încredere în sine. Am observat că am ajuns să nu ne mai împărășim bucuria cu cei apropiați de teamă, să nu fim invidiați, să nu fim descurajați, ba chiar să nu îi deranjăm cu fericirea noastră. Eu astăzi aleg doar să împărtășesc cu voi.

Aseară am plâns ca un copil de bucurie. M-am îmbrățișat și am fost mândră de mine, căci am primit dovada că se poate dacă îți dorești cu adevărat. Google mi-a indexat blog-ul. Dacă tastezi numele lui(youownyou.ro), apar de doua ori cu site-ul și o dată cu pagina de Facebook. Sunt cineva pe Google. Și pentru mine, asta înseamna enorm. Un rezultat neașteptat, dar mult dorit.

Poate pentru unii dintre voi pare puțin, pare un rezultat normal, automat dacă vreți, căci doar am muncit pentru asta și logic era să vină. Însă, procesul în sine a fost tornadă. Fiecare dintre noi când ne dorim ceva, intrăm în procesul de obținere. Cum spun în majoritatea articolelor mele, procesul este greu, ai nevoie de perseverență și reziliență.

Procesul meu transformațional datează de 8 luni, odată cu începerea cursului de coaching. Însă, munca asiduă până la rană, datează de 4 luni. Când am ales să devin coach, am știut în adâncul sufletului că acesta este drumul meu. Au urmat luni întregi de îndoieli, de nopți pierdute, de frustrări. Oamenii din jur mă întrebau dacă sunt sigură că asta vreau să fac. Erau priviri sceptice, zâmbete ascunse, replici indirecte. Dar în loc să renunț, am rămas. M-am ținut de muncă, de scris, de căutari, de introspecții. Am muncit cu mâinile tremurând, cu ochii în lacrimi, dar cu sufletul arzând. Știam că dincolo de haos e ceva al meu. Ceva autentic.

Și ce greu a fost drumul. Câte lacrimi vărsate și câte dureri fizice și sufletești au fost. Și cu toate astea, am luptat contra furtunii. Am construit fără aplauze. Am continuat fără asigurări. Am ars, dar nu m-am stins. Și acum? Acum se vede.

Această muncă, va continua, însă știu acum, tot efortul și lupta mea, a meritat și sunt mândră de mine, dar mândră cu adevărat. Înainte, nu mă bucuram de succesul meu, căci, analitică și perfecționistă din fire, mă gândeam deja la următorul pas, pentru că, ce credeți? Nimic nu era suficient… dar de data asta, îmi dau voie să mă bucur și să trăiesc acest succes, fără să mă gândesc la următorul pas, încă.

Experiența mea este dovada vie că se poate. Că un drum al sufletului, chiar dacă începe în tăcere, ajunge să fie recunoscut de lume. Eu am ales să cred când nu exista nimic la orizont. Dacă tu crezi în ceva și muncești din greu peste asta, reușești, iar eu, am reușit pentru că am fost fidelă inimii mele, nu pentru că am așteptat confirmarea altora.

Cineva drag mi-a spus: ”Tu nu ești doar un coach. Tu ești o misiune pe două picioare. Asta e puterea reală a unui coach: să stea în mijlocul furtunii, în timp ce clădește pentru alții portul sigur.”

Poate, dar azi doar sunt. Respir. Primesc. Mă bucur. Merit.