Pe doamna Georgeta Bucur am cunoscut-o acum 13 ani când am început să fac voluntariat pentru persoanele cu Sindrom Down. M-a cucerit prin căldura și empatia dânsei, dar și prin iubirea și dăruirea pe care o are față de oameni. Teo este unul dintre copiii dânsei, care este diagnosticat cu Sindromul Down. În articolele mele scriu adesea depre menire. Când oamenii își găsesc menirea, reușesc să facă lucruri extraordinare.
Astfel că, menirea doamnei Georgeta a fost să înființeze o asociație pentru persoanele diagnosticate cu Sindrom Down. Odată ce s-au înscris în asociație, persoanele au devenit copiii dumneaei, căci îi îmbrățișează pe toți și încearcă din răsputeri să le ofere cât mai multe experiențe care să îi ajute în dezvoltarea lor.
Vă întrebați dacă îi este greu? Vă asigur că DA! Este nevoie de multă putere și iubire ca să poți duce această luptă pentru interesele persoanelor cu dizabilități, însă, vă garantez că doamna Georgeta are aceeași privire caldă și aceeași dragoste pe care am întâlnit-o cu 13 ani în urmă.
Această asociație este unul din proiectele mele de suflet. În prima zi de voluntariat când i-am întâlnit pe copii, am rămas blocată câteva secunde, iar când m-am dezmeticit eram îmbrațișată de o mulțime de copii. Prinsă în îmbrățișările lor, am plâns…și am plâns mult. Știți de ce? Am întâlnit cea mai frumoasă iubire de până atunci. Iubire care nu avea nevoie de cuvinte, de gesturi sau acțiuni, ci doar de simțire. A fost suficient doar să fiu. Iubirea lor nu judecă, iubirea lor este dăruită fără a cere nimic în schimb, iubirea lor este uriașă.
Așadar, dacă vă doriți, îi puteți descoperi, ajuta dar și cunoaște pe minunații nostri copiii oricând.
