Procesarea începe cu recunoștința

Am petrecut trei zile alături de buncii mei în satul în care îmi petreceam vacanțele în copilărie. Am încercat să stau departe de telefon și doar să mă bucur, să mulțumesc, să contemplez. Am povestit cu bunicii și mi-am adus aminte cu drag de tot ce am trăit acolo și am mulțumit. Am mulțumit pentru că am avut norocul să trăiesc acele momente în care puținul era suficient, în care copilăria era joacă și râsete, în care poveștile deveneau povețe. Am fost recunoscătoare căci am trăit în tradiții și valori pe care și astăzi le respect și care îmi aduc bine. Am realizat că am avut o copilărie frumoasă la țară, la bunci…că nimic nu poate șterge ceea ce am trăit și simțit acolo și cel mai important…oamenii sunt făcuți din amintiri. Amintirile reprezintă originile, resursa pentru a valoriza mai mult ceea ce ai avut bucuria să trăiești, dar și ce ai acum.

În contemplarea mea, subconștientul mi-a adus în conștient două întrebări:

1. Ce îți spui acum despre tine fiind reconectată cu locul copilăriei tale?

2. De ce tocmai acum te-ai întors la esență?

Știu despre mine că sunt un om puternic și ușor atipic pentru societatea de astăzi.

Mi-am dorit să nu mai urmez tipare, ci să evoluez. Un proces greu și continuu, asta pentru că e greu să dai jos bagajul cărat atâția ani, e greu să realizezi că presiunea purtată pe umerii tăi nu îți aparține, ci doar ai preluat modelul. E nevoie de curaj să te întorci la tine, la sinele tău, la esență, și să stai să te observi, dar cu toate astea, mă redescopăr în fiecare zi.

Încercând să îmi găsesc răspunsul la cele două întrebări, am realizat că niciodată nu m-am reconectat cu adevărat cu amintirile mele. Povesteam cu drag despre copilăria mea, dar niciodată nu a fost cu sens, să retrăiesc cu adevărat fiecare amintire o dată ce o povesteam. Stând acolo, am înțeles că sunt un om procesat (adică un om care a avut curajul să treacă prin sine, să se observe, să-și rescrie poveștile) și acum, după ce am înțeles și am acceptat niște lucruri despre mine, am simțit nevoia să mă întorc la origini, la legături, la rădăcini. Acum am știut să mă bucur și să fiu recunoscătoare cu adevărat.

Călătoria mea interioară din acest proces transformațional în care încă mă aflu, mi-a adus o transformare profundă, pe care acum o port cu clienții mei. Trecând prin acest proces de reconectare, mi-am dat seama că exact asta fac azi cu oamenii: îi însoțesc în întoarcerea către ei înșiși.
Uneori nu avem nevoie de rezolvări rapide, ci de curajul de a sta în liniște și a ne asculta, a ne observa. Coachingul, pentru mine, nu e despre soluții imediate, ci despre crearea acelui spațiu sigur în care adevărul interior poate ieși la lumină.